Charles Darwin
“The moral lesson of his life is perhaps even more valuable
than is the grand discovery which he has stamped
on the world’s history.”
The Observer (London)
Probabil că Charles Robert Darwin (12 februarie 1809 – 19 aprilie 1882) a avut cea mai strălucită și benefică idee dintre toate pe care oamenii le‑au putut avea. La acestă idee omenirea încă mai are a reflecta și a lucra la nivel de detaliu, spre a o înțelege și asimila pe deplin. Ea a fost generată de o conjuncție de particularisme, de la cel al momentului vieții savantului în curgerea evolutivă a omenirii la fenotipul său, teribilele sale capacități de observare și de reflecție fiind structurate în mod aparte de încrederea sa în puterea rațiunii umane. Observarea îndeaproape a acestui din urmă aspect ar putea dezvălui mai bine o constantă a spiritului său și marea moștenire lăsată ca formant definitoriu al umanității.
Tulburate de vremuri și claustrate de oameni, reflecțiile de sub cerul liber al agorelor Antichității se vor înghesui în chiliile Evului Mediu sau vor fi purtate prin deșertul arabic, iar cînd vor fi scoase în parvisurile Renașterii deja vor fi fost temperate de o ideologie atotveghetoare. Rămînînd sub același imperiu, unii gînditori ai secolului al XVI-lea și foarte mulți din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea vor încerca să elibereze gîndirea de sub tirania minții, nu ca urmare a unor procese abuzive, încorseta(n)te și lesnicioase, ci ca o consecință a unor laborioase strădanii ale rațiunii care își va redescoperi la un nou nivel valențele științifice. Continuînd acest travaliu, cel mai măreț secol din istoria omenirii, al XIX-lea din era noastră, va putea ajunge la geneza unei idei avînd în componența sa cel mai înalt model al umanității.
a) O umanitate ai cărei adulți își concep fiecare pas nu ca urmare obedientă a gîndurilor și proiecțiilor vreunui maestru ori a comandamentelor și mizelor vreunui tip de autoritate, ci ca o consecință a reflecției și verificării raționale a oricărei aserțiuni, indiferent de unde ar veni ea. Rolul oamenilor de știință – de a cerceta realitatea obiectuală și procesuală conform metodelor științifice și cu instrumentele astfel și în acest scop concepute –, cel al profesorilor – de a ajuta generațiile la recuperarea cunoașterii trecutului și mai ales de a oferi tinerilor metodele și instrumentele cunoașterii științifice – se împlinesc într-o lume în care nici o idee nu se impune prin forța oamenilor, ci prin masa și calitatea științei pe care o conține.
Datorită unor împrejurări ale vieții sale, Darwin nu a ascultat nici măcar de autoritatea „rudelor sale apropiate”, profund religioase, și cu atît mai puțin de vreo pseudoautoritate pămîntească, de tip gerontocratic, administrativ, social, chiar științific. Probabil că, mai mult decît alte elemente, acesta a fost cel care l-a propulsat de la nivelul de cunoaștere la cel de înțelegere și apoi la libertatea plenară a ființei liber-cugetătoare.
b) O umanitate care caută să se elibereze de toată zgura parcursului, de orice formă de gregaritate mentalitară, spre a ajunge la certitudini, fie și la cele negative. Deși este o efemeridă într-o lume dinamică și incertă, ființa umană caută cu aviditate stabilitate și mai ales certitudini. Acest lucru i-l poate oferi credința, adică rezultatul complex al proiecțiilor mentale prin care omul tinde să modeleze realitatea. Certitudinile oferite de știință se obțin ca urmare a prelucrării datelor simțurilor de către instrumente științifice (precum matematica), în baza anumitor metode (cum ar fi cele ale logicii), și sînt în primul rînd negative, întrucît ele vădesc în mod limpede ce sau cum nu sînt lucrurile și procesele, efortul căutării fiind unul continuu. De aceea, cel mai ades, știința oferă certitudinea a ceea ce nu este, și mult prea rar – poate niciodată – a ceea ce este. În acest mod, însă, ea îndeplinește rolul – primordial din punct de vedere evolutiv – de a feri organismele de pericole, totodată ducînd gîndirea din aproape în aproape către ceea ce este, bezna inițială scăzînd numai ca urmare a căutării raționale a adevărului, prin înlăturarea fantasmelor – întocmai precum, o dată cu trecerea timpului, absența luminii din Univers pierde treptat spațiu în favoarea prezenței luminii, fără garanția că lumina va fi vreodată deplină.
c) O umanitate al cărei țel este aflarea adevărului, nu impunerea unei credințe. Motto-ul revistei noastre este revelator în ceea ce privește opinia științifică a lui Darwin, sub acest aspect. Purtată sau mînată de stări, instinctuale, afectiv-emotive, creativ-artistice, mistico-religioase, și prea puțin edificîndu-se și călăuzindu-se după rezultatele raționale ale cugetului și ale reflecției științifice, omenirea a trecut cu tulburătoare repeziciune printr-un ciclu de stări congruente, toate concurînd către anularea dimensiunii rațional-umane. Chiar clamînd etica umanistă (în secole de dinaintea lui Darwin și mai mult de după), omenirea rămîne segregată în facțiuni constituite ideologic, care păstrează cu sfințenie obiceiul de a se lupta acerb și acerebral între ele, spre a impune una alteia dominația propriului jug ideologic (religios, etic sau pur și simplu mentalitar).
†
Avînd în vedere mizele oponenților teoriei evoluționiste și consecințele acesteia, Darwin este, poate, exponentul cel mai de seamă în istoria omenirii care s-a manifestat plenar în direcția eliberării ființei umane de tirania dogmei, intuițiilor și credințelor, a opiniilor lipsite de temeiul rațiunii umane.
Acest text este accesibil în mod gratuit, în concordanță cu prevederile licenței Open Access CC-BY.
