Sir Francis Bacon
„Nature, to be commanded, must be obeyed”.
„A little philosophy inclineth man’s mind to atheism, but depth in philosophy bringeth men’s minds about to religion”.
Baron de Verulam și Viconte de St. Alban, Sir Francis Bacon (22 ianuarie, 1561 – 9 aprilie, 1626), părintele empirismului, a fost filozof al științei și om de știință, jurist și om de stat englez, cel care a declarat că cele trei scopuri pe care le are în viață sînt de a dezvălui Adevărul, de a-și servi Patria și Biserica.
★
Cea mai importantă contribuție a sa privește filozofia științei. Prin lucrarea Novum Organum, în care definește și prezintă o nouă metodă de cercetare științifică, întemeiată pe observație, experiment și inducție, Francis Bacon propune și vizează o reformă în știință, atît la nivel mentalitar, cît și în planul metodologic și al instrumentarului cercetării științifice.
De pe poziția antiscolastică adoptată, învățatul englez acuză sterilitatea unei științe care a ignorat observarea atentă și cumpănită a realității, experimentul judicios și bine strunit asupra componentelor realității, construindu-și teoriile pe temeiurile șubrede și iluzorii ale speculației, pe autoritatea dogmatică – mai cu seamă a unui Aristotel torsionat și dezgolit de esențele pozitive – și pe teleologie. De aceea, Bacon își propune nu să înlocuiască teoriile acumulate de-a lungul vremii cu unele ale sale, ori să le reformeze, ci să identifice obiectivele științei și să afle metoda eficientă și de încredere de a face știință, plecînd de la un set nou de principii și de la premize metodologice noi.
La capătul unei îndelungate perioade dominate de filozofia speculativă, de cunoașterea întemeiată pe construcții mentale al căror rol era de a confirma preconcepții seculare și credințele teologiei, Bacon susține că substratul realității este material – atributul fundamental al materiei fiind mișcarea, transformarea, devenirea, nu imuabilitatea –, realitatea fiind generată de continua mișcare a materiei, totul fiind ipostază a materiei în mișcare.
Afirmînd din plin posibilitatea cunoașterii umane și considerînd că Natura este așa cum este, independent de subiectul cunoscător, că Adevărul este obiectiv, nesupus ipostazierilor sale, necreat, nemodelat, nedeterminat – dar adesea constrîns și falsificat – de percepțiile, cugetările și acțiunile umane, Bacon considera că procesul de cunoaștere științifică este unul de oglindire fidelă a realității obiective. Cu alte cuvinte, știința este procesul de reflectare întocmai a realității.
Spre a ajunge la o astfel de cunoaștere, primul pas era practicarea îndoielii programatice, sistematice – însă nu una care să conducă la scepticism sau la agnosticism –, în vederea eliberării de toate teoriile dogmatice și de toate construcțiile mentale lipsite de temeiurile cunoașterii științifice a realității.
Observarea atentă a realității – prin intermediul simțurilor – și practicarea experimentului constituie primul pas al noii metode. Întrucît simțurile țin de natura umană, iar nu de realitate – ele fiind expresia fidelă a celei dintîi, nu a celeilalte –, pasul următor este supunerea rezultatelor la judecata intelectului. La rîndul său, intelectul este supus afectelor și voinței, fiind înclinat către proiecții simetrice, abstracții perfecte și supoziții imaginative, în consecvența acestora (Bacon chiar recomandă ca gîndul să aibă mai degrabă încălțări de plumb decît aripi ușoare). De aceea, soluția pe care o concepe învățatul englez este continua verificare a fiecărui pas, carențele simțurilor fiind ajustate cu ajutorul intelectului, iar carențele acestuia cu ajutorul componentei obiective a simțurilor și mai ales prin utilizarea instrumentelor precum matematica. În felul acesta, procesul căutării științifice devine unul care generează experiență și cunoaștere, în care simțurile și intelectul se verifică atît reciproc, cît și cu ajutorul unor instrumente externe, fiecare dintre ele și rezultatul colaborării lor fiind de încredere în măsura în care totul este confirmat de analiza integrată a datelor pozitive extrase din realitate.
De aceea consideră Bacon că omul de știință nu trebuie să fie nicicum ca păianjenul (adică să țeasă din propriile emanații rețele speculativ-imaginare), dar nici precum furnica (adică să practice simpla acumulare de date pozitive, necorelate și neintegrate într-o concepție întemeiată pe realitate), ci ca albina, care adună elementele realității după care le mistuie și le transformă într-un produs util (căci, pentru Bacon, rolul științei nu este cunoașterea sau contemplarea pură, ci acela de a aduce fericire umanității).
★
Fiind la capătul unei etape în care tiparul dogmatic impusese deducția ca metodă, Bacon observă că deducția (anticipațiile) cucerește intelectul – care este intuitiv și imaginativ. Inducția (explicațiile) nu are acest atribut, însă duce la adevăr și îl reprezintă. Prima obține lesne adeziunea, dar nu redă întocmai sau deloc realitatea obiectivă și procesuală, precum cealaltă. Calea de ales trebuie să fie judicioasă, sprijinită pe principii și validată prin conformitatea rezultatelor cu realitatea deoarece, deoarece oricît de mare, de conjugat și de coordonat ar fi, efortul pe calea deducției nu ajunge la cunoaștere, precum travaliul pe cale inductivă. Ceea ce susține Bacon, însă, nu este înlocuirea deducției cu inducția, ci combinarea celor două metode, în conformitate cu situațiile și etapele concrete pe care le parcurge procesul de cunoaștere. De altfel, fie că este vorba despre realități foarte strict limitate, de tipuri, clase ori principii, de metodă sau de corpul științei, Bacon are mereu grijă de adecvarea metodei la obiect, a raționamentului la situație și la moment, de respectarea principiilor realității materiale. Chiar la nivelul cunoașterii umane, el recomanda același parcurs pendulatoriu, de la filozofia naturii către științele particulare și de acolo înapoi, într-un continuu proces de filtrare, de îmbogățire, de ajustare, de precizare, de progresivă apropiere de Adevărul obiectiv care exprimă orînduirea și funcționarea Materiei ce constituie Natura.
★
Fiind preocupat de epistemologie, Francis Bacon nu avea cum să nu acorde atenție problemelor pe care le ridică limbajul în calea cunoașterii umane. Dincolo de tendința de a subordona știința, cercetarea, întreaga realitate naturală și umană, propriului univers perceptual, mental și comportamental, omul suferă de boala funciară a antropocentrismului. Acesta este contextul în care Bacon atrage atenția asupra faptului că a opera cu limba nu este echivalent cu a opera cu realitatea, că denumirile nu o reflectă pe aceasta, ci mai degrabă atestă schematismul, imprecizia, vagul, confuzia, imaginația și necunoașterea unei ființe profund hermeneutice și metaforizante.
De aceea, el avertiza asupra celor patru categorii de plăsmuiri (idoli): ai tribului, ai peșterii, ai forului, ai teatrului. Prima iluzie care îl înrîurește pe om decurge din natura sa umană; o condiție organică și generală, dar iluziile generate de aceasta pot fi drastic diminuate, mai ales prin buna străbatere a căii cunoașterii. Cea de-a doua ține de individualitatea ființei umane, fiecare individ constituind un sistem și un fenotip particular; dar autoiluzionarea poate fi înlăturată de asemenea prin efortul științific bine orientat. Cea de-a treia ține de natura socială a ființei umane, comunitatea impunînd adesea o opinie care nu există ca atare la nici un individ și care nu aparține întocmai vreunuia, ci este un rezultat complex, apărut pe calea unor procese complicate și elaborate, de natură psiho-socială. Este o plăsmuire mai rezistentă decît precedentele, care se modifică lent, însă „Adevărul este copilul Timpului”, așadar este perisabilă și ajustabilă în timp.
Cel mai periculos idol, însă, este cel generat de tradiția cultă, de autoritatea doctă, oficială, care nu mai rezultă din desfășurarea unor procese naturale, ci din altoirea parazitară pe acestea a unor concepții (mereu cu implicații moral-sociale) produse de cîțiva indivizi. Date fiind modalitățile în care se structurează și funcționează agregatele sociale caracteristice ființei umane, această categorie de plăsmuiri dogmatice cuprinde pseudo-adevăruri ademenitoare, aparent benigne, în fapt adevărate doctrine de dominație socială, care străbat epocile precum genele letale.
Acest text este accesibil în mod gratuit, în concordanță cu prevederile licenței Open Access CC-BY.
